Unii oameni au norocul de a trăi din când în când câte o aventură din aia demnă de spus nepoților. Ieri mi-a povestit o prietenă ce pățise cu câteva minute în urmă și am rugat-o să mă lase să vă povestesc și vouă că mi s-a părut prea faină povestioara. Ea a zis că-i ok, prin urmare m-am și apucat de scris.
După-amiaza de duminică a prins-o pe fată în pijamale. Nu contează de ce, doar îi duminică, tot omu e la pijama duminica. Trebuia să ia ceva de la un prieten așa că a aruncat un palton pe ea, niște cizme în picioare și a coborât în fața blocului. S-a întâlnit cu omul, a luat ce era de luat și a fost de acord să meargă cu el până la gară (cu mașina) să conducă niște prietene.
Ajunși la gară le-au condus pe fete cam până în compartiment, numai că CFR-u e mai grăbit în perioada asta și în loc ca trenul să stea în gară cât trebuie, a tăiat-o după două minute, deci s-au trezit cu ușile închise și trenul plecat, cu tot cu ei în el. Să ne amintim că fata era în pijamale (și când ești în pijamale nici un palton nu te scapă de gândul ăsta)! Normal că au coborât la prima stație, în plină beznă, în ceva sat uitat de străzi, apă curentă sau oameni, ba și de case, că în jur era doar câmpie și zăpadă. De panicat nu s-au panicat așa că au luat-o spre drumul principal. Acuma, norocul lor e că aveau un telefon la îndemână, semnal și un prieten taximetrist. Care i-a găsit mai greu ce-i drept, că nu-i ușor să comanzi un taxi când nu știi exact unde ești. Nici să preiei o comandă pe o rază de vreo 5-6 km.
Toate-s bune că a ajuns acasă și a apucat să-mi povestească, deci nu-i mare baiul. Ce-i de reținut aici e că fata era în pijamale. Tot drumul a fost așa. Și că CFR-u nu așteaptă după tine. Și că-i bine să ai un telefon și prieteni taximetriști.
) Și romantismul lor 
, mai puțin romantism, dar despărțire există, chiar prelungită 
