Bogdan Beșliu

26 Sep, 2011

Bloggeri la muncă

Posted by: Bogdan In: Fapt divers|Loc de joacă|Stil de viaţă

Sâmbătă a fost o zi cu care toată lumea a părut să fie de acord. Vremea a fost bună peste tot, țara a fost curățată, iar noi, 8 bloggeri din Cluj-Napoca și o mână de voluntari de la Habitat for Humaity Cluj am pus un zâmbet de măcar o zi pe fețele unei familii. Familia Moldovan, o mamă cu două fiice care stau (pentru încă puțin timp) într-o cușcă CFR. Spun cușcă pentru că asta-i denumirea când ai o cameră și-un hol la dispoziție. Totuși, lucrurile se vor schimba, pentru că Habitat le-a dat șansa unei case, iar ele au dovedit că merită. Pentru că habitat nu-i un ONG de binefacere. E un proiect care are nevoie de susținere și e realizat foarte deștept.

Beneficiarii unei locuințe habitat trebuie să fie în primul rând constituiți ca familie, să aibă un venit stabil și poate cel mai important să se implice ca voluntar în alte acțiuni ale organizației. Lucrul ăsta asigură comunitatea și demonstrează că se pot face lucruri bune și fără milă sau cadouri ci printr-un schimb echitabil de servicii. Fondurile utilizate într-o construcție vin tot din partea beneficiarilor. Deși casele se ridică repede, locatarii își plătesc locuința timp de 20 de ani, prin rate fără dobândă ce nu depășesc 30% din venitul familiei. Banii ăștia intră în alte proiecte și astfel se realizează un cerc care ajută mii de persoane în fiecare an, pe toată suprafața globului.

Dar Habitat nu face doar case. Pentru că scopul lor este să sporească condițiile de trai, HFH Cluj și-a inclus în strategie câteva puncte conexte acestuia:

1. Renovări, intervenţii incrementale, reparaţii. În acest scop încercăm să obţinem parteneriate cu autorităţi din domeniul public, pentru a îmbunătăţii comfortul termic al blocurilor de locuinţe prin reabilitări şi schimbarea sistemului de filtrare a apei şi a sistemului de distribu ie care asigură încălzirea.
2. Consultanţă tehnică (inclusiv eficienţă energetică)
3. Educare financiară pentru familiile aflate deja în programul Habitat, însă pe viitor ne propunem să extindem programul şi la familiile care îşi doresc să partenerieze cu Habitat.
4. Construirea de case ecologice – direcţie aflată în stadiu de cerecetare

Îi admir mult pe oamenii care fac asta zi de zi. Oamenii care muncesc pentru a crea o lume mai fericită. Oamenii care-s plătiți de multe ori în zâmbete. La fel de mult cum îi admir pe colegii alături de care am lucrat pe șantier la glet, amorsă. tencuială, rigips: Andrei AronețTeo, Mirona, Oana Zainescu, Gabi - Psaico, Marius si Vlad Cucu.

Bloggerii Construiesc

 


PS: Pe cei de la Habitat Cluj îi găsiți și pe facebook aici: http://www.facebook.com/HabitatCluj

N-am scris niciun articol asemănător.


Bogdan

Ai ceva de spus legat de articolul pe care tocmai l-ai citit? Te rog să faci asta în secțiunea de comentarii. Aș vrea să purtăm discuțiile aici și nu pe facebook, yahoo messenger sau mail. Mulțumesc!

More Posts - Twitter - Facebook


4 Responses to "Bloggeri la muncă"

1 | Bloggerii au costruit la Habitat pentru Umanitate!

September 26th, 2011 at 10:47

Avatar

[...] că, de mânuță cu Andrei Aroneț, Zăineasca, Psaico, Teo, KooKool, Marius Perijoc și Bogdan Beșliu, ne-am alăturat echipei Habitat pentru Umanitate din Cluj și, cu bocanci și pantaloni de [...]

2 | Bloggerii clujeni contruiesc « MoniManu's Blog

September 27th, 2011 at 08:18

Avatar

[...] psaico, fegari, mironeasca, bogdanbesliu, marius perijoc, kookool si aronet  au scris despre cum a fost ca invitati pe santier la Habitat [...]

4 | Gospodina

October 7th, 2011 at 09:42

Avatar

Buna, am fost si noi o echipa de 33 bloggeri in Prahova :) Uitati aici mai multe detalii : http://www.gospodine.com/pentru-ca-merit-f66/am-facut-o-fapta-buna-t472.html

Comment Form

Bogdan Beșliu

Contact

Bogdan[@]BogdanBesliu.ro

+40-0753-852-467


Twitter

Susțin

Votez Cristian Gog la romanii au talent!

Cinemateca TIFF Vino la Muzeul Farmaciei

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj Redescopera Romania ShoeBox.ro - Cadoul din cutia de pantofi. Participa si tu! Curaj Romania! 11even

Mândru să

awww.ro

Particip la Social Media Summit Cluj Brands Tour
a83d90c3