Nu sunt și nici nu vreau să par un expert în portabile (fie ele netbooks sau laptopuri). Dar există persoane care, din când în când apelează la mine ba pentru o problemă ba pentru un sfat în achiziționarea unuia. Foarte mulți români se ghidează după preț. Eu încerc să reduc pe cât posibil prețul (evit să cheltui mulți bani pe tehnologie, investind mai mult în călătorii și alte hobbyuri), și caut să achiziționez lucruri care să respecte necesitățile.
Ce înseamnă asta? E simplu. Înainte să cumpăr mă întreb: „Ce vrei să faci cu el?”. Răspunsul la această întrebare mă ghidează spre caracteristicile necesare. Apoi vin cu un alt criteriu ce trebuie stabilit din start: „Care e gama de preț în care mă încadrez?”. Iată cele două lucruri pe care mă bazez atunci când vreau să cumpăr, sau ajut pe cineva să cumpere un laptop.
E drept că prima întrebare e cam generalistă, iar răspunsul poate fi banal (să mă uit la filme, duh!) dar se poate dezvolta în prezentarea câtorva caracteristici pe care le urmărim. De exemplu eu urmăresc durata de viață a bateriei, portabilitatea, cum se descurcă în domeniul multimedia, etc. Iar gama de preț pe care o caut pentru ceea ce îmi trebuie e undeva între 500 și 1000 de dolari.
În oferta ASUS se pare că am găsit modelul perfect. Sau undeva între foarte bun și perfect. Îl cheamă ASUS UL80V, e negru și destul de prietenos. Și mai e și frumos foc.


Recunosc că primele lucruri la care m-am uitat au fost durata de viață a bateriei, portabilitatea și plăcuța de WIFI. Călătoresc destul de mult, de obicei cu trenul. Știm că CFR-ul nu oferă decât în puține trenuri priză, așa că cele 7 ore cu care se laudă UL80V-ul sunt un atu extrem de mare în ochii mei. Nici cu cei 14” ai ecranului nu mi-e rușine. Nu-i nici prea mic, dar nici atât de mare încât să devină un bagaj deranjant. De WIFI n-are sens să vorbesc, așa-i? Rețelele wireless sunt aproape pretutindeni și ne salvează atât la buzunar cât și la spațiu.
Trebuie să recunosc că cele două caracteristici de mai sus îmi cam ajung pentru munca de bază. În jurnalism mai mult contează textul decât aparatul pe care-l scrii. Dar, în viață nu-i suficient un job, ci e chiar necesar să ai și un hobby. Producție media se cheamă el la un nivel profi. În cazul meu înseamnă, mai o editare video, mai un montaj, mai o editare de imagine, adică lucruri cam de bază dar care cer câteva resurse. Ei bine, nu-i problemă. 4GB DDR, 500GB HDD și 512MB pe video sunt suficienți pentru ceea ce fac eu.
Mai mult de atât trebuie descoperit, nu discutat. Așa că abia aștept să pun mâna pe un UL80V și să văd dacă ce-i scris prin oferte e și real. Ca să nu uit, prețul e undeva la 800 de dolari, deci se cam încadrează în buget.
Acest articol participă în competiția BLOGWARS










