AcLeonte

Two new green stages for JazzTM

Yesterday was a hot day in Timișoara, as the sun shined over the city all day long and fired up the entire atmosphere. But there’s a cure for that. Parks – with trees to keep us in the shadows, green grass as a cozy alternative to those pesky chairs and clean(er) air to breath as you relax while running from the hot sunshine. But during JazzTM, this entire setup is not just a regular, every day, normal way to pass the time, but the stage for more talented musicians and jazz concerts.

For the first time in 4 years, JazzTM added another two stages to the main one, and placed them in green, open parks, so people can spend their afternoons in healing, cooling sounds of jazz. Young, amazing artists filled up the music spots and people came to listen to their music. An idea that will, for sure, take off and become a regular setup for the festival.

As the concerts take place in the same time on both of the stages, I could only see half of the bands present in the second day of the festival and I don’t have any regrets. I started the jazzy day at 4PM with Petra Acker, an amazing romanian singer that manages to connect with the public in a matter of seconds and then fascinate with her voice, lyrics and musical influences of groove, funk and soul. Voice, guitar and backing vocals from the talented Britta Seidner and the concert is bound to be good. Add the cool shadows of the trees and you have a great start for an entire day of live jazz.

Following Petra on the stage was my friend A-C Leonte and Tavi Scurtu (drums) with their intriguing music project (and new album, available in Romania with the music magazine Sunete) Angel minus Wings. With a great, balanced combo of jazz and electro, her new album sends you traveling through a multitude of sounds, different worlds and feelings, a trip that is well worth taking. Her view of jazz is always a refreshing experience and her vocal skills just add to the mix. Tavi, a great drummer, is the ideal match for the project, as their connection makes the concert fly by.

Last concert before the main stage shows was Luiza Zan’s. I haven’t seen her in a while but I knew her show is going to be amazing. Original, fit for everybody, her music is a pleasure to listen to in the middle of a park, even if the sun is shining a bit stronger than usual. Luiza’s great voice was matched here by a great band and together they managed to take us on a trip around her world. Her new album, Heritage, puts on music the intimate story of Luzia’s family and ancestors and it is a fabulous one. Filled with musical surprises, from traditional romanian sounds to vocal improv, Heritage is sure an album to be acquired for ulterior and repeated listening.

The third day of the festival (and last) will bring on to the park stages five other names and styles. What an amazing lineup for the fourth edition of the best urban jazz festival in Romania. Thousands are present every day to listen the great names JazzTM brings on it’s stages and the bands are not disappointing anyone.

Foto: Petru Cojocaru

Organizator: Primăria Municipiului Timișoara
JazzTM 2016 este prezentat de: Raiffeisen Bank
Sponsor: Continental Anvelope Timișoara
Susținător: Pilsner Urquell
Mașina oficială: Mercedes Benz prin Casa Auto Timișoara

Read More

JacobCollier

One-man-band jazz wonder: Jacob Collier

JazzTM is a real challenge when it comes to writing the next morning after the first day of the festival. It’s not due to lack of sleep or inspiration, far from it, the atmosphere here is offering a lot of great moments to fill up your paper (or screen). Usually the problem is choosing  the right angle, the perfect subject, the one character that managed to impress and entertain thousands of people present in the festival square.

This year is different. The first day brought to the stage the jazz wonder from the UK, the 22 years old Jacob Collier, the one man band-play all the instruments without any problems-add some voice and innovation-make an amazing video and stage show genius that impressed jazz legends way sooner than he did it to us. I knew coming here that his show will be something special, but I had no idea what the young protege is capable to do even out of his sacred music room where he plays with sounds like they are some kind of play-dough.

You would think a 22 year old that rehearses, learns and creates music close to 24 hours a day can’t handle audiences made out of thousands of people, but it’s not the case. Collier has the same freedom on the stage as he has at home, the public only helping him to understand that what he does brings that small, but utterly necessary feeling of wonder. His music is unique, his jazz is a point of meeting (and melting) for multiple genres rather then a standard. His ability to play any instrument (and vocals) gives him an incredible freedom, provokes him to try and create a diverse collection of songs. And if that is not enough, his passion for video content only adds to the show, taking it one step further – from the one-man-band jazz music show to a multimedia universe that only gets bigger and better by the minute.

His presence at JazzTM came at the perfect time; First show of his European tour in the same day as the release of his first album – In My Room – a real treat for the festival audience. Big day for the 22 year old, huge for us. You don’t get to see a young musical genius on stage that often. Especially one that has a fan-base among Quincy Jones, Herbie Hancock and Chick Corea.

Crazy, amazing guy this Jacob, with a huge future ahead and I am glad I can say I was there for the release of his first album.

Foto: Flavius Neamciuc

Organizator: Primăria Municipiului Timișoara
JazzTM 2016 este prezentat de: Raiffeisen Bank
Sponsor: Continental Anvelope Timișoara
Susținător: Pilsner Urquell
Mașina oficială: Mercedes Benz prin Casa Auto Timișoara

 

Read More

Take 6

Destinație culturală: JazzTM 2016

4 ani de când Primăria Timișoarei și o gașcă de oameni inspirați și extrem de implicați pe partea culturală a urbei de pe Bega organizează festivalul JAZZ™, unul dintre cele mai bune (dacă nu cel mai bun) festivaluri de jazz cu acces liber al publicului din România.

Indicativele anilor trecuți stau cam așa: câte 3 seri de muzică live, 27 de artiști în cei 3 ani, zeci de mii de oameni în public în aceeași perioadă, câteva premii Grammy ale unor legende și nume apropiate lor urcate pe scenă, povești scrise aici în anii anteriori.

Anul acesta Timișoara se încăpățânează să arate că festivalul de jazz nu trebuie să rămână cuminte și bidimensional (3 seri, 3 artiști pe seară), ci poate să se extindă și să-și provoace publicul să trăiască în centrul orașului ca în miezul unui festival organizat în afara urbei, unde ajungi, asculți și pleci trei zile mai târziu. Anul acesta în cele 3 zile, jazzul se aude în Timișoara de pe trei scene: Piața Victoriei, Parcul Castelului, Parcul Civic. Important e că evenimentele de pe scena principală nu se suprapun cu celelalte două locații, așadar anul acesta porția zilnică de jazz nu mai începe la ora 19, ci la 16 și continuă până la miezul nopții. Dacă matematica mea n-a murit de tot, asta înseamnă 8 ore pe zi. Practic, JazzTM e noul job de weekend al orașului și al vizitatorilor lui.

Va fi al treilea an în care luna Iulie mă găsește în Timișoara pentru porția de jazz, al treilea an în care să continui să mă minunez că o gașcă de oameni reușesc în continuare să-i convingă pe cei de la Primărie că un astfel de eveniment merită sprijinul și atenția unei instituții publice mai mult decât trei seri cu mici, bere și muzică de duzină. Al treilea an în care mă bucur că orașul ăsta e atât de frumos (și primul în care piețele de acolo sunt renovate!) și se potrivește atât de bine cu un astfel de eveniment (odată început, JazzTM transformă atmosfera profund urbană din centrul orașului într-un altceva mult mai boem și vestic, mai libertin și tânăr).

Muzica este însă cel mai important aspect la JazzTM. Nume importante ale scenei internaționale (dar și românești), aglomerări de stiluri unice și interpretări aparte ale jazzului, combinații de instrumente și voci ce pregătesc o adevărată lecție de istorie muzicală. De la tânăr (foarte tânăr) la legendă, oamenii ce vor lua microfonul în mână au în comun dragostea pentru muzică, talentul pe care au avut curajul să-l cultive și munca enormă pe care o depun pentru a-și depăși limitele, pentru a păstra, inova și a interpreta jazzul așa cum îl simte fiecare.

Pe Jacob Collier l-am găsit pe YouTube acum câțiva ani. Videourile lui muzicale nu-i puneau în evidență doar talentul vocal ci și iscusința cu care putea lua orice instrument în mână, dar, cel mai important pentru mine, ușurința cu care reușea să orchestreze și să aranjeze melodii. Născut în ’94, Collier a reușit să atragă în jurul lui unele dintre cele mai mari nume ale jazzului global și să cânte pe cele mai importante scene. 22 de ani consumați deja în lumea jazzului și o viață întreagă să crească tot mai tare și să evolueze odată cu muzica pe care o cântă. De văzut și ascultat, musai!

Take 6 sunt altă minune muzicală ce vizitează Timișoara. Creat în ’80, grupul american ce abordează unul dintre cele mai impresionante genuri muzicale – Gospel a capella, nu doar a rezistat de-a lungul timpului, ci a ajuns cel mai important nume de gen la nivel global. 10 premii Grammy, sute de alte statuiete mai mici și mii de colaborări cu o mulțime de artiști extrem de iubiți din întreaga lume și mai bine de o oră în fața mea la Timișoara.

Dee Dee Bridgewater. La cei 66 de ani împliniși, Dee Dee nu e doar una dintre cele mai mari voci de jazz din lume, ci și un nume important al Broadway-ului și al radioului american. Un nume de care se leagă istoria muzicii, o voce pe care au auzit-o și o iubesc milioane de oameni. Duminică, în utlima zi a festivalului, recitalul ei e motiv de pelerinaj la Timișoara.

Ăsta-i top 3-ul, dar mai sunt multe voci de urmărit și ascultat la JazzTM. De la prietena Ana-Cristina Leonte (pentru a doua oară la JazzTM), la Luzia Zan (pe care am tot ratat-o live și de care mi-e dor de când am auzit-o ultima oară pe malul Dunării la Cetate în holul casei lui Dinescu), la clujenii Jazzybirds (și ei neascultați de multă vreme, din timpul serilor jazzistice din Le Generalul clujean).

Multe ore de muzică, multe zâmbete și vise muzicale împlinite, mulți oameni frumoși ale căror povești sper să le pot afla, pe scurt, la Timișoara. Vă povestesc aici totul 🙂

Mă bucur că Timișoara e unul dintre orașele României care a înțeles că nu e suficient să organizezi un concert de pop românesc ca să spui că la tine-n urbe se întâmplă lucruri culturale. Desigur, nici o excepție de la regulă nu-i suficientă (noroc că pe Bega mai sunt câteva evenimente ce sar din linia mici-bere-antonia) și nici doar cu muzică nu-i suficient (Timișoara are mare nevoie de un brânci pe partea de film și chiar dacă există un festival acolo, e vital ca municipalitatea să se implice mult mai activ și vizibil pe această latură).

Organizator: Primăria Municipiului Timișoara
JazzTM 2016 este prezentat de: Raiffeisen Bank
Sponsor: Continental Anvelope Timișoara
Susținător: Pilsner Urquell
Mașina oficială: Mercedes Benz prin Casa Auto Timișoara

 

Read More

splashd-actressroundtable[1]

[2] The Hollywood Reporter – Roundtables

Pentru că la noi în țărișoară entertainmentul TV lasă de dorit (există, după capul meu, doar câteva produse ce merită urmărite), e bine să mai tragem un ochi și-n curțile vecinilor. Fie că-s prin Europa, sau peste ocean, există o mulțime de echipe ce realizează emisiuni TV sau exclusiv online excelente, bune de vizionat oricând și mai ales cu conținut original și sănătos, din gama celor care fac să treacă timpul fără să observi. Multe, gratuite la vizionare și de calitate, programele de care vorbesc se întind ca structură și tematică de la live/talk show-uri până la sesiuni de interviuri excelente.

Una dintre emisiunile cu format de interviu e cea de la The Hollywood Reporter – Roundtables. Discuții de o oră cu actori, regizori, scenariști, producători și alte bresle din lumea filmului, deschise, necenzurate și care oferă o adevărată privire din interiorul industriei. Toate-s de urmărit, iar una dintre cele mai recente, adună 8 actrițe mari de film (și teatru), nominalizate la Oscar 2016 și le provoacă să-și pună ideile și viața în fața camerelor, fără să joace roluri. E fascinant cum 8 doamne (foarte) mari ale Hollywood-ului te pot ține în fața ecranului oferindu-ți răspunsuri la întrebări pe care poate nu ți le-ai pus niciodată. Vă recomand ca în timpul liber să dați un ochi peste THR Roundtables.

Read More

keeptalkingnobodyexplodes

[1] Un joc excelent și câteva vorbe în plus

Au trecut opt luni de când n-am mai pus nicio literă aici. Opt luni în care tot felul de lipsuri și-au pus amprenta și nu m-au ghidat către blog, dar în care m-am gândit mereu cum ar fi dacă ar fi fost să. Să continui, să scriu constant, coerent, consecvent. Cine ar fi citit, ce-aș fi scris, despre ce sau despre cine, unde-aș mai fi ajuns și cu cine aș mai fi avut plăcerea să împart o vorbă. N-am răspuns la întrebări și cred că tocmai de aceea mă întorc aici. Până la urmă, spațiul ăsta iartă tot, absențe, ignoranțe, lipsuri și prostii. Spațiul de aici e al meu, cu facturi anuale și cheremuri. Voi încerca să-l folosesc, să nu-l mai simt ca pe-un obstacol, ce nu poate fi depășit dacă închizi ochii, ci ca pe-o fereastră sau de ce nu un megafon prin care să lansez în lume niște idei. Până una alta, voi folosi spațiul de aici să vă recomand lucruri frumoase. De la filme, la varii feluri de mâncare, jocuri și muzici ce-mi ies în cale și mă fac un om mai bun. Dacă mă credeți și le încercați, să-mi dați de știre. Dacă găsiți ceva mai bun, nu ezistați să-mi spuneți. Hai să facem schimb de lucruri frumoase, să ne retragem aici din calea internetului prea brutal, prea real și prea agresiv.

Din categoria jocurilor sociale, astăzi vă îndrum către unul dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit în ultima vreme. Fie că-l jucați acasă, fie că scoateți un laptop și-o gașcă de prieteni în oraș, minunea asta nu dezamăgește și oferă câteva ore bune de distracție. Totuși vine cu-n avertisment: pe măsură ce nu veți reuși să bateți jocul, vor apărea frustrări și supărări minore ce nu trebuie lăstate să preia controlul. Pentru cei ce nu suportă să piardă, amintiți-vă că e doar un joc și are buton de replay. Deși e momentan doar în engleză, nu consider asta ca fiind o problemă.

Mecanismul jocului e simplu: dintr-o gașcă de jucători (minim 2), unul stă cu laptopul (transformat aici în bombă) în față, iar ceilalți cu manualele de dezamorsare în mâini. Față în față cu bomba, jucătorul de la laptop e obligat să descrie tot ce vede și să răspundă cât mai repede la întrebările celor care, folosind manualele, încearcă să rezolve puzzleurile ce apar în joc. Cheia e comunicarea constantă și coerentă, dar și atenția, memoria, puterea de concentrare și abilitățile de time management atârnă greu în rezultatul jocului. Fără alte prezentări, vă recomand cu încredere:

Keep Talking and Nobody Explodes

Îl găsiți pe site-ul de mai sus, dar și Steam, cu aprox. 15$.

Vă garantez că nu veți regreta orele petrecute cu jocul și folile aferente în față, nici banii cheltuiți pe el, ci veți avea multe de câștigat dacă deschideți puțin mintea și ochii.

Read More

BRC

Bucovina Rock Castle, no. 5

De cinci ani de zile, Andi Drăgușanul (Toy Machines), împreună cu tatăl lui și încă o mână de oameni, se chinuie să aducă, în fiecare august, un lineup rock în Bucovina. Cu un spațiu de basm, șanțul Cetății de Scaun din Suceava, pasiune pentru muzica bună (cu precădere rock) și puțin sprijin din partea trupelor rock de prin țară, trupa Bucovina Rock Castle (BRC) reușește să pună și anul acesta muzică de calitate pe scena cetății.

Acum cinci ani, pe scena din șanțul cetății se adunau o mână de trupe locale și naționale și dădeau naștere unui eveniment devenit acum un adevărat festival rock. Ani mai târziu, BRC nu mai reprezintă doar câteva seri de cântat și-un public timid din Suceava, ci un eveniment cheie al regiunii Bucovina ce atrage public din toată țara datorită line-up-ului serios, de calitate, dar și a atmosferei de festival. Camping gratuit, bilete modeste ca preț (având în vedere line-up-ul) și o garanție a calității asigurată de anii de organizare din trecut, toate astea fac din BRC un eveniment quality pe harta muzicii Românești. Îndrăznesc chiar să spun că în timp ce Clujul conduce ca număr de festivaluri, în țară existe puține alte orașe care mișcă în această direcție, iar Suceava, datorită Bucovina Rock Castle, e printre ele.

Dacă anul trecut BRC a uimit cu un line-up care-i includea pe cei de la Nazareth (iar combinația Nazareth + Cetate de Scaun a fost minunată), anul acesta linia se întinde mai mult, iar participarea internațională e mai vitează. Dubioza Kolectiv se întorc în cetate (bag seama că au fost fascinați data trecută), iar în ultima seară de festival, highlight e unul dintre cele mai pregnante nume ale rockului și jazzului european: Jan Akkerman (& Band). Pe Akkerman merită să-l vedeți live dacă jazzul și rockul sunt două dintre pasiunile voastre muzicale, iar asta n-ar trebui să o spun eu, ci sufletul meloman din fiecare. Iar pentru fanii death metal, din Polonia vin Vader, o trupă născută în 83 și plimbată de atunci pe mai toate scenele mari ale lumii.

La capitolul români, BRC stă la fel de bine: Alternosfera, Grimus, Luna Amară, Travka, Zdob și Zdub, doar câteva nume care vor cânta în cele trei zile de concerte. Un mix pentru un public larg, nicidecum exclusivit, așa cum ar spune unele guri rele ale urbei.

Dacă pe lângă muzică mai aveți neovie de ceva să vă convingă, luați o scurtă pauză și imaginați-vă: toate aceste concerte se petrec în șanțul de apărare al Cetății de Scaun din Suceava, adică în Cetatea lui Ștefan cel Mare. Ce cadru mai bun pentru o serie de concerte rock decât cetatea lui Ștefan? Ușor de convins, așa-i? Ei bine, ca să trăiți minunea, mergeți între 20 și 22 august la Bucovina Rock Castle.

Read More

Untold

Untold, de la distanță

Cineva scria zilele trecute că odată cu vârsta, evenimentele și muzica devin o chestiune de principiu. Eu cred că alegerea de a lua parte la un eveniment, de a asculta un gen sau altul de muzică, de a vedea un film sau altul, este și rămâne o chestiune de gust, nu de principiu. Algoritmul e cu atât mai simplu: Îmi place? merg. Nu-mi place? Nu merg. Desigur, dincolo de gust, e și vorba de un interes pe care îl oferim în funcție de mentalitate: pot să merg să susțin un eveniment chiar dacă podusul lui nu e pe gustul meu? Pot, dacă sunt de părere că evenimentul respectiv îmi va oferi alte satisfacții decât cele directe.

Festivalul Untold, căci el e vedeta ultimelor zile, a născut o infinitate de discuții pro și contra, de la organizare la conținut, la desfășurare și multe altele. Eu am văzut festivalul de la distanță, prin prisma prietenilor care au fost acolo, dar și prin ochii celor care au muncit ca Untold să fie ce a fost. De la mine s-a văzut frumos, foarte frumos. Am văzut zeci de mii de oameni încântați de participarea lor la festival, sute de oameni obosiți, dar fericiți că munca lor are ecouri atât de puternice, dar și o mână de oameni nemulțumiți de multe și mărunte, cum bine spune o expresie pregătită parcă pentru situația asta. Pentru cei nemulțumiți nu există momentan soluție, căci mergem pe decizia majorității. N-are rost să bat apa în piuă, vor exista mârâieli mereu, asta e firea omului și dreptul la liberă exprimare. Dar nemulțumirile trebuie luate în seamă la fel de mult ca laudele și pe viitor trebuie să încercăm să-i mulțumim și pe cei puțini, care strâmbă din nas. Și, aproape ironic, dacă cei mulțumiți de eveniment îl vor promova acasă cu laude, cei nemulțumiți nu vor convinge oameni să nu participe, ci vor naște în cei cărora le povestesc relele, curiozitatea, motorul ce împinge cel mai bine un om spre ceva nou.

Ce-am văzut dincolo de atmosfera și întâmplările de la festival? Un Cluj fără locuri de cazare (uimitor să vezi cum niciun hotel, nicio pensiune sau orice altă unitate de cazare nu mai avea un loc liber), un Cluj invadat de vizitatori, români și străini, un Cluj de care s-au îndrăgostit, din nou, mii de oameni. Exact cum ar trebui să fie Clujul mereu. Iar ca organizator de evenimente în Cluj, ăsta e cel mai frumos sentiment. Oamenii veniți datorită muncii tale să plece cu greu pentru că s-au îndrăgostit iremediabil de munca ta și de locul în care ai ales să faci asta.

Bravo Untold pentru prima ediție. V-ați ridicat ștacheta undeva sus, dar cu muncă și dedicare sunt sigur că ea se poate mișca din nou.

 

 

Read More

Guillaume Perret

Las’ că vine JazzTM #4

Între-un tren și-un microbuz, fie-n gări, fie-n autogări, te-apucă dorul de momentele făr’ de preț pe care le-ai trăit cu doar câteva zile în urmă. Și-atunci stai și rumegi, cântărești, sortezi și înmagazinezi amintirile fără de care n-ai fi rămas cu nimic dintr-o experiență atât de frumoasă. Că de trăit clipa, ai trăit-o, dar iei mereu cu tine un vârf de experiență, să ai cum să-ți pui zâmbetul pe buze când o fi nevoie, într-o gară sau o autogară.

Și stai și te gândești la paradoxuri, cum ultima zi a festivalului care a pornit deja numărătoarea în suflet pentru ediția viitoare, e în același timp cea mai tristă, oricât de fericită ar fi. Momentul finalului e înșelător, că deși pune punct lucrurilor bune, măcar e un nou început pentru viitor. Dar parcă nu-ți trebuie un alt început când la JazzTM abia au terminat de cântat oamenii ăia frumoși. Premergător celor mai calde zile ale anului, JazzTM s-a bucurat de vremea bună. A avut farmecul ei ploaia de anul trecut, dar parcă răcoarea serii peste minunile de pe scenă a fost o întâlnire mult mai frumoasă.

Aproape de apus au urcat pe scenă Exit Oz, singurii despre care nu știam mai nimic până la primul acord. Din Timișoara, cuminți și talentați, Ozii au confirmat clar: Avem calitate domn’le, avem și e bine că o arătăm. Un singur regret, pe cei mai mulți români care urcă pe scena JazzTM, nu-i mai vezi după spectacol. În timp ce trupele venite din afară pierd nopți împreună în culise, românii se retrag spre locuri mai timide, mai puțin impunătoare. Asta nu-i tocmai ușor de înțeles. Dacă pentru unul ca mine, șansa de a vorbi chiar și pentru zece minute în privat cu Liv Warfield e una imensă, nu pot să cred că pentru un muzician talentat, dar mai puțin ieșit în lume, o astfel de întâlnire n-ar fi altfel de cât extatică. Dar poate gândesc eu prost, mai știi?

Când în fața ta lucrurile fascinează, timpul trece fără prea multe semne. La JazzTM știi cât e ceasul în funcție de cine e pe scenă (iată unul din multele avantaje ale punctualității) și, natural, după lumina de afară. Lumină care se îmbină perfect cu scena, face parte din decor și dă magia unei locații out-door. Guillaume Perret și Electric Epic, o gașcă de francezi ce-au cucerit de când au coborât în culise și-au continuat să frângă inimi muzicale și pe scenă, s-au dovedit a fi nu doar artiști de clasă, ci și oameni cum n-aș fi ghicit. Deh, e vina mea, căci am eu o oareșcare repulse față de poporul de sub Eifel, dar iată cum vin unii și mai îndreaptă săgeata în direcția potrivită. Să trăiești Guill, să trăiți toți și să continuați magia Jazz-Metal, una dintre cele mai frumoase potriveli la care am avut onoarea să asist.

E noapte de-a binelea, Piața Victoriei e plină ochi și mulțimea freamătă. Artista cu cel mai proaspăt Grammy pentru jazzul ei e gata să încânte. Aproape benefic pentru festival, cu o zi înainte de sosirea Diannei Reaves, pe televizoarele din România rula, în reluare, ceremonia Grammy, deci cei care au văzut-o atunci la televizor, aveau șansa să o măsoare direct din fața scenei o zi mai târziu. Doamna Reaves elegantă, calmă și zâmbitoare, extrem de atentă și politicoasă (nu s-a întâmplat doar o dată să ureze noapte bună, bună dimineața sau distracție plăcută oamenilor din festival). Doamna Reaves cu vocea incomparabilă și instrumentiști pe măsură asaltează scena și dă viață locului. Din spatele scenei se vedea lumina a mii de telefoane ce dansau ritmic. Frumos peisaj, mai ales că nu era vorba de mii de oameni ce-și făceau selfie-uri ci de un spectacol de lumini organizat de pe scenă.

Liniște. Aplauze, bis, liniște iar și iar aplauze. E gata. Echipa freamătă, apucă de garduri, strâng cât de repede și ordonat ce-i de strâns în timp ce francezii lui Guillaume și câțiva din americanii Diannei se adună în culise să se cunoască și să petreacă după o seară excelentă pe scenă. Câteva ore mai târziu, artist, voluntar, jurnalist, PR și director artistic stau toți și sărbătoresc cel mai frumos JazzTM de până acum. Zâmbete, clinchete de sticle și pahare, felicitări și muzică la rece, toate în intimitatea (ciudată) din Piața Victoriei în miez de noapte. Până în zori. Iar pe scaunele din fața scenei, un peisaj întâmplător plin de speranță. Patru oameni așteptând parcă o nouă ediție.

1-3 iulie e din nou sărbătoare cu Jazz la Timișoara. Întâlniri cu emoții în glasuri și mâini ce trădează iubirile ascunse, artiști cu muzica în suflet, cu zâmbetul pe buze ce vin și rostesc pe scenă, fără să miște în vreun fel buzele, JazzTM e unul dintre festivalurile minune ale României.

Foto: Flavius Neamciuc

Read More

JazzTM

JazzTM și fericirea

Să scrii dimineața cu shoundcheck-uri pe fundal e o adevărată plăcere. Pentru că ceea ce sunt aparent verificări și ajustări tehnice, la JazzTM devin micro-concerte. Artiștilor care vin aici le place atât de mult scena încât odată urcați nu mai țin cont că-i vreme sau nu de concert, ci se simt bine și cântă cu aceeași pasiune ca și când ar fi deja ora anunțată pe afiș. Ba mai mult, ieri, Liv Warfield a cântat la probe și vreo două melodii care nu au ajuns în spectacolul final, spre deliciul unui mic public timișorean care n-a ținut cont de cele 33 de grade și s-a oprit pe scaune să asculte simplele probe.

Seara, pe scenă, numai bine. Ana-Cristina Leonte, așa cum o știu de multă vreme – plină de energie, cu o voce puternică, plăcută, ce se mulează perfect pe orice gen ar cânta (jazz în cazul nostru). Cu instrumentiști ce s-ar descurca în orice context, oameni ce cântă din pasiune înainte de orice, lucru care se vede pe chipul lor atunci când sunt pe scenă.

The Ruff Pack, un melanj Austria-SUA, o combinație de jazz cu hip-hop (ba chiar și rock, funk, printre altele), energici, surprinzători. O schimbare de ritm din programul festivalului, un suflu nou într-o lume a jazz-ului, o lume care se schimbă în fiecare moment, cu fiecare întâlnire între artiști. Nu cred că atunci când au plecat de acasă, Ruff Pack s-au gândit că spectacolul lor îi va avea ca oaspeți pe scenă pe Lee Hogans (trompetă) și Mino Cinelu (percuție), ambii din band-ul lui Marcus Miller. Frumoasă colaborare și cum zicea cineva, începutul unui viitor proiect de succes.

Despre Liv Warfield și spectacolul ei mi-e cel mai greu să scriu. Unul din acele momente pe care nu vrei să le expui prin povești de frică să nu-și piardă strălucirea și doamne ferește, să uiți ceva. Liv și instrumentiștii ei (NPG Hornz, suflătorii lui Prince) au o chimie ce-i face să explodeze pe scenă. Se simt bine, fac totul cu un profesionalism și o pasiune greu de egalat și transmit asta publicului. Înainte de spectacol am avut o întâlnire cu Liv și o parte din bandul ei și am rămas fascinat de povestea lor. Liv a început de jos, cu visul de a reuși să ajungă unde e. Sute de ore de muncă, sute de emoții și întâlniri cu publicul, mii de aplauze primite. Astea pe lângă talent, menire și o abilitate extraordinară de a mișca publicul. Iar forța ei vine din iubirea pentru muzică și relația frumoasă între ea și instrumentiști.

Încă o zi și gata, înapoi la muncă, afară din visul ăstra frumos cu Jazz și oameni de colecție. Poate când se termină voi reuși să-mi fac și ordine în gânduri și să mai înșir câteva aici, ceva mai coerent și mai organizat. Până atunci, mai e totuși o seară de visat.

Foto: Flavius Neamciuc

Read More

JazzTM

JazzTM 1 – Libertate și generozitate în Jazz

Libertate și generozitate în prima zi pe scena JazzTM. Simțite prin muzică, dar desprinse și din discuții cu Marcus Miller și Rami Khalife (Aufgang), cele două cuvinte definesc cumva festivalul și artiștii invitați aici. Fiecare din cei ce au urcat pe scenă și-au luat libertatea de a cânta cum și ce le place, oferind publicului, cu generozitate, experiențe muzicale unice. Contraste muzicale cum nu se întâlnesc în alte părți decât astfel de festivaluri, jocuri instrumental-vocale și prietenii legate pe scenă, astea-s lucrurile pe care le întâlnești stând în fața unei scene de jazz.

Aufgang, școliți clasic la Julliard, pun în scenă o adevărată evoluție (și combinație) a muzicii de la clasic la ultra-modern. Talentul și inspirația fac din combinații de clasic cu oriental și electronic un melanj absolut funcțional și plăcut. Eclectic, electric, energic, surprinzător, impecabil.

Despre Marcus Miller se pot scrie atât de multe încât și spațiul nelimitat din mediul online s-ar simți îngreunat. Nu doar pentru că Miller e o legendă vie a jazzului, dar lângă el, pe scenă, au defilat alți giganți ai muzicii și au făcut astfel un strop de istorie la Timișoara. Călătorie muzicală pe drumul sclavilor, cu un Miller care mi-a dat impresia că nu are vreun instrument muzical pe care să nu știe să-l facă să emane magie spre public. Am stat cu ochii și urechile spre scenă și m-am pierdut într-un univers cu bass, saxofon, percuții, trompetă și chitară, un univers construit în jurul unui subiect aspru (sclavia), dar pe care Miller a ales să nu-l trateze ca pe-o eternă durere, ci și ca sărbătoare. O sărbătoare a forței umanei de a trece peste greutăți.

Din prima zi mesajul e clar: Timișoara e hotărâtă să convingă că aici jazzul e acasă în luna Iulie. Iar timișorenii confirmă și vin să se bucure de darurile muzicale.

Foto: Flavius Neamciuc

Read More