Bogdan Beșliu

Zi mare ieri în industria cinematografiei. Ediţia cu numărul 84 a premiilor Oscar a intrat în linie dreaptă o dată cu publicarea nominalizărilor din acest an. Destule surprize, multe absenţe, dar şi bătaie mare pe statuiete. Academia rămâne tare pe poziţii şi calculează, ca în fiecare an, cele mai bune aspecte ale filmului. Păcat însă că nu evoluează în acelaşi timp cu industria şi mulţi rămân pe afară. Dar, până să discutăm de absenţi haideţi să ne uităm puţin peste cei intraţi în joc.

Lista completă o găsiţi pe IMDB (printre altele). Vreau să vă arăt însă cum arată câştigătorii mei:

1. Cel mai bun scurt-metraj: Time Freak.

Mi-a luat ceva timp să găsesc nominalizaţii de aici. Cu ajutorul unor prieteni din afara României am reuşit însă să văd bucăţele din fiecare film. Doar 3 am văzut complete, dar suficient cât să mă conving. Time Freak e o comedie simpatică în 10 minute şi sper că va fi recunoscută. În fiecare an mi-e foarte greu să găsesc filmele din cateogria asta, alături de documentarele scurte şi animaţii.

2. Cel mai bun scurt-metraj animat: The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore

Din categoria asta nu am văzut niciunul dintre nominalizaţi. Îndrăznesc însă să merg pe mâna cărţilor zburătoare în regia celor doi regizori William Joyce şi Brandon Oldenburg pentru că au un background relevant în domeniu şi din imaginile pe care le-am văzut, animaţia asta pare cea mai potrivită.

3. Cel mai bun documentar  (scurt-metraj): The Tsunami and the Cherry Blossom

Merg pe mâna tsunami-ului din Japonia, deşi nu am reuşit să văd filmele. Vom vedea ce hotărăşte academia. Presupunerea mea se bazează pe imagini/synopsis/recomandări şi background-ul regizorilor.

4. Cel mai bun documentar: Pina

Pina mi-a plăcut înainte să-l văd. Singurul documentar 3D pe care l-am văzut şi unul din puţinele filme în care 3D-ul are cu adevărat sens. Wenders a făcut o treabă excelentă şi merită Oscarul. Pe lângă asta, m-am cam săturat de documentarele ecologice şi sociale. Nu spun că nu sunt bune, dar subiectul începe să depăşească tehnica şi nu mai are impactul iniţial.

5. Cele mai bune rezultate în efecte speciale: Rise of the Planet of the Apes

Probabil nu să câştige, dar eu îi dau şanse. Mi-a plăcut, e frumos şi e prin definiţie un film de efect special. Vom vedea însă dacă roboţii reuşesc să cucerească academia anul acesta. Fie prin Real Steel sau Transformers.

6. Cele mai bune rezultate în editare de sunet şi montaj de sunet: War Horse

Nu-i nici pe departe domeniul meu, dar cred că am voie să-mi dau cu părerea. Aşadar, calul de război al lui Spielberg mi s-a părut cel mai bine îmbinat din punct de vedere sonor.

7. Cea mai bună melodie originală: Rio

Din doar două nominalizate, Rio mi-e clar mai drag decât Muppets. Melodiile sunt un punct forte al filmului şi îşi merită recunoaşterea.

8. Cel mai bun soundtrack: The Artist

Aici nu am nevoie de un motiv, Artistul e clar cel mai bine pus la punct dintre nominalizaţi, mai ales dacă ne gândim că-i un film mut.

9. Cel mai bun machiaj: Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2

Mă iertaţi, dar în lipsa lui J. Edgar, Harry Potter e singurul care utilizează spectaculos machiajul.

10. Cele mai bune costume: Anonymous

E doar o părere. Nu am cunoştinţe în domeniul ăsta, nu vreau să mă bag în discuţii. Asta mi-a plăcut, asta scriu.

11. Best Art Direction: War Horse

Iar un domeniu străin mie, ba nici nu ştiu cum să-l traduc, dar War Horse se apropie mult de ceea ce cere categoria asta.

12. Cel mai bun montaj: The Artist

Să aduci la viaţă filmul mut e ceva. Dar pentru asta trebuie să scoţi din sertar şi să adaptezi tehnicile de motanj. Artistul a realizat asta cu succes.

13. Cea mai bună imagine: The Tree of Life

Dintre toate mi se pare cel mai spectaculos.

14. Cel mai bun film străin: A Separation

Merg pe mâna Globurilor de Aur doar pentru că de pe podium lipseşte preferatul meu: Pielea în care trăiesc al lui Almodovar.

15. Cea mai bună animaţie: Rango

Mi-a plăcut ideea de western zoologic. Mi-a plăcut Johnny Deep în spatele şopârlei şi Verbinski ca regizor. Rămâne de văzut ce place academiei.

16. Cel mai bun scenariu adaptat: Hugo

E o poveste frumoasă ce merita să fie pusă de cineva în faţa camerelor. Adaptarea e bună, iar Scorsese s-a jucat frumos cu textul lui Logan.

17. Cel mai bun scenariu original: Midnight in Paris

Orice ar spune alţii, ironia şi ficţiunea lui Allen îmi plac foarte mult. Iar Midnight in Paris e reuşit din punctul ăsta de vedere.

18. Cea mai bună regie: Michel Hazanavicius

La categoria asta începe bătaia. Oricât de mult mi-au plăcut şi Allen şi Payne şi Scorsese, nu pot să neg faptul că Hazanavicius a făcut o treabă foarte bună cu The Artist.

19. Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer

Foarte frumos jucat. E preferata mea, dar competiţia e mare.

20. Cel mai bun actor în rol secundar: Jonah Hill

Greu de decis, dar nu-l vedeam pe Hill cu un rol atât de frumos înainte de Moneyball, aşa că merg pe mâna lui.

21. Cea mai bună actriţă în rol principal: Meryl Streep

Dacă am dreptate, pe scenă Streep îşi va începe discursul cu admiraţia faţă de colegele sale. Pentru că toate nominalizările merită un Oscar. The Iron Lady a fost o provocare pentru Streep. A fost greu să ilustreze un personaj ca Margaret Thatcher, dar munca ei a fost răsplătită până acum. Oscarul e ultimul pas.

22. Cel mai bun actor în rol principal: Brad Pitt

Atât de mult îmi place Pitt în rolulri mature, serioase încât Oscarul meu se duce la el. E greu totuşi de ales, toţi au jucat remarcabil. Premiul se duce în detalii.

23. Cel mai bun film: The Help

Acum spun The Help, mâine va fi War Horse şi poimâine The Artist. Apoi Moneyball, Midnight in Paris şi The Descendants. Dar nu mă voi hotărî niciodată, pentru că nu vreau. Nu dau eu premiile aşa că îmi permit să le plac pe toate.

Păcat însă de marii mei absenţi: Almodovar cu Pielea în care trăiesc, DiCaprio cu J. Edgar, Ryan Gosling cu cele mai bune roluri ale carierei sale în The Ides of March şi Drive.

Asta-i lista mea. Vă invit să vă daţi cu părerea, să-mi spuneţi preferaţii voştri şi să discutăm pe tema Oscarurilor. Apoi, în noaptea cu pricina, eu voi fi aici să vă povestesc ce se întâmplă.

3 dimineaţă şi niciunul dintre noi nu mai spunea nimic. Fiecare încercam să ne imaginăm cum ar fi fost să trăim viaţa celuilalt. Eu îmi imaginam lipsa completă de griji, viaţa dusă de pe o zi pe alta şi sinceritatea lui. Lui îi surâdea ideea de a se plimba prin ţară să vadă filme şi munca cu oamenii. Totuşi niciunul nu am fi renunţat la ce avem ca să facem schimb.

Stăteam deja de cinci ore în compania lui Dan şi simţeam că nu ştiu destule despre el. Dar nu am vrut să-i mai pun întrebări. Eram oarecum stânjenit de cascada pe care i-am pus-o în cârcă toată seara. Dan este unul din oamenii pe care îi întâlneşti doar întâmplător. Nu ar fi fost de acord să ne întâlnim dacă îi dădeam un telefon înainte. Pur şi simplu s-a aşezat la masă cu mine şi m-a întrebat de ce stau singur. Lucram câte ceva pe laptop şi atunci nu aveam nevoie de companie, dar am intrat în joc. Am închis laptopul şi am intrat în vorbă. L-am provocat să-mi spună ceva special despre el, chiar dacă nu ne văzusem vreodată. Mi-a spus că îl cheamă Dan, are 32 de ani şi nu ştie ce o să facă mâine.

Probleme cu banii? Asta mi-a venit prima dată în cap. Mi-a răspuns scurt, nu. Am suficienţi bani să ştiu că mâine trăiesc, dar nu ştiu ce fac. A început trei facultăţi şi s-a lăsat de toată după cel mult două luni. Se plictisea pentru că nu făcea ce-i place. Nici ce-i place nu a ştiut vreodată, dar simţea că ceva nu este bine. M-a intrigat răspunsul lui aşa că am încercat să aflu cât mai multe lucruri mărunte. De unde este, ce face să-şi câştige banii, cum îi cheltuie…

S-a mutat în Cluj din Braşov acum câţiva ani. Părinţii lui au plecat când era mic aşa că a rămas cu bunica. Când ea a murit, i-au rămas un apartament şi 3000 de euro. L-a vândut şi s-a mutat cu totul la Cluj. Aici şi-a cumpărat o garsonieră ca să nu aibă grija unei chirii. E pasionat de grafică şi design, aşa că atunci când rămâne fără bani face afişe, pliante şi cam tot ce trebuie pentru un prieten de-al lui din state. Nu vrea să plece din ţară, nu-i place să călătorească nici cu troleul, ce să mai vorbim de tren sau avion. În fiecare zi se plimbă prin Cluj. Nu contează că e iarnă sau vară, plouă sau arde soarele. Se opreşte în câte un bar şi bea o cafea sau o bere, niciodată mai mult de 4 beri într-o zi. Citeşte mult. Autobiografii şi romane poliţiste. Chiar a încercat să scrie o carte, dar nu i-a ieşit pentru că nu i se întâmplă lucruri extraordinare demne de povestit.

L-am întrebat de familie. Probabil că are, dar el nu îi cunoaşte. Pe părinţi nu i-a căutat niciodată şi după ce a murit bunica lui a considerat că e singur. Prietenii lui se schimbă zilnic. Mi-a spus că pe ziua aceea eu eram al doilea prieten. Nu m-am simţit bine nici când mi-a spus că probabil nu ne vom mai vedea. Vrea să cunoască cât mai mulţi oameni şi să nu-i vadă mai mult de o zi. M-am saluta însă dacă ne-am vedea pe stradă.

Planuri de viitor nu are, căci nu are planuri nici pentru prezent. Merge la filme, la concerte, la teatru şi la balet. Îşi caută zilnic pasiunile, vocaţia. Talentul şi dragostea pentru grafică nu i se par demne de o meserie. Nu vrea să fie obligat să le facă, ci să se trezească dimineaţa şi, dacă simte nevoia, să deseneze. E ziua lui în fiecare zi. Când s-a născut şi când o să moară nu contează. Ţine evidenţa doar după an.

M-a pus pe gânduri modul lui de viaţă, aşa că am încercat să-l fac să explice. Nu există o explicaţie. E doar viaţa dusă la un simplu absurd. Fără griji nu există probleme, fără planuri nu există dezamăgiri. E o filosofie de viaţă care nu are definiţie clară, nici un ghid practic.

S-a ridicat brusc şi a plecat. Mi-a mărturisit că trebuie să doarmă minim şapte ore pe noapte, aşa că se retrage. Mi-a spus adio, brusc, dar senin şi fără vreo jignire. Nu m-a lăsat să-i fac o fotografie pentru că nu-i plac poveştile ilustrate. Am acceptat răspunsul.

De când mă ştiu am lucrat în echipă. Au fost câteva tentative de a face lucrurile pe cont propriu dar nu m-am simţit bine. Trebuie să fiu în conjurat de oameni, să am acces la feedback, la idei proaspete şi la un ochi odihnit după ce stau 10 ore pe un proiect. Şi, poate cel mai important aspect e că munca în echipă duce de multe ori la originalitatea. Iubesc originalitatea şi mă feresc mereu să încerc reproducerea unui lucru. Recunosc că nu mustesc de idei, dar nici nu e blank în capul meu, aşa că de cele mai multe ori mă chinui să sap după ceva original. Chiar dacă asta înseamnă să filtrez informaţia până la refuz şi să lucrez pe un proiect mai mult timp decât ar fi necesar.

Confesiunea asta vine după ce am văzut un videoclip care a circulat zilele astea destul de intens prin canalele internetului. Da, e vorba despre Somebody That I Used to Know de la Walk off the Earth. Ştiu că majoritatea l-aţi văzut dar poate nu toţi aţi gândit ca mine. Am văzut dincolo de muzică (şi îmi place foarte tare melodia) un proiect original, o formă de creativitate artistică ce mă atrage din ce în ce mai mult în ultima vreme. Şi mai mult de atât îmi place să fiu atent la detalii ce ţin de oameni, mai mult decât de ceea ce fac. Iar oamenii ăia sunt foarte buni!

Cum vi se pare? Ce înseamnă pentru voi originalitatea? Care e cel mai original lucru pe care l-aţi făcut?

E ora 6 şi tocmai s-a încheiat cea de-a 69-a ediţie a Globurilor de Aur. Sincer vă spun nici nu simt că am pierdut o noapte pentru că mă simt odihnit şi cumva mulţumit că cele mai multe dintre previziunile mele s-au îndeplinit. Asta îmi dă speranţe să cred că şi premiile Oscar se vor duce acolo unde îmi place mie să le văd. Cine ce a luat vedeţi aici, n-are sens să înşir aici. O să vă dau doar câteva nume şi scurte poveşti, că doar aşa ne-am obişnuit.

Începem cu prezentatorul. Al doilea an la rând Ricky Gervais, britanicul acid care anul trecut a desfiinţat elita Hollywood-ului. Anul acesta a început la fel de tare, dar pe parcurs şi-a pierdut răutatea. Vreau să cred că din respect, nu dintr-un contract stupid. Indiferent, omul a făcut treabă bună.

Să trecem la premii. Mândria şi bucuria mea cea mai mare din această seară: Meryl Streep. La fel de elegantă şi simpatică cum ne-a obişnuit. Iar a lăsat mulţumirile la final ca să facă loc de cinste la începutul discursului ei pentru colegele sale. Mă uimeşte de fiecare dată cu câtă sinceritate şi bucurie apreciază să fie nominalizată (cu atât mai mult câştigătoare) alături de nume cu forţă şi de talente remarcabile. Glenn Close, Viola Davis, ce mai o serie în forţă anul acesta. Sunt sigur că şi la Oscar se vor păstra celeaşi nume, poate şi aceeaşi ierarhie.

Scorsese s-a întors în fruntea regizorilor cu o poveste pentru copii. Frumos făcută, o să vă povestesc zilele viitoare câte ceva despre Hugo. Morgan Freeman a cărui carieră a fost onorată cu premiul Cecil B. DeMille a dovedit din nou că este unul dintre cei mai înţelepţi, talentaţi şi modeşti oameni pe care cinematografia secolului nostru a avut plăcerea de a-i prezenta publicului. George Clooney a punctat frumos în lupta cu DiCaprio şi Pitt, iar The Artist, un film mut, dar extrem de expresiv s-a bucurat şi el de multă atenţie bine meritată.

E târziu (sau devreme) şi impresiile mele sunt foarte calde. Vă las doar cu rândurile de mai sus până când mă pun puţin în ordine şi revin cu alte câteva detalii de la Globurile de aur.

De fiecare dată când sfârşitul lumii este anunţat de cineva, ştim că nu-s şanse să se întâmple. E deja anti marketing să anunţi sfârşitul lumii, că nu mai pune nimeni boticul (în afară de pozele de pe facebook, alea vor fi cu bot încă o perioadă bună de acu încolo). În schimb, când vezi anomalii de tot felul nu-i greu să te gândeşti că-i aproape sfârşit.

Ei bine, aseară pe bune vă zic că am crezut că-i gata lumea. Nu-s foarte familiar cu fenomenele meteorologice, dar ieri a fost foarte dubaşă treaba. Toată ziua vremea s-a schimbat mai ceva ca la tropice, din soare, în ploaie, zăpadă, linişte şi zăpadă. Dar noaptea m-a speriat. A fost pentru prima oară în viaţă când am auzit în Ianuarie tunete şi am văzut fulgere. Sunt aproape sigur că nu-i normal, de aceea vă întreb pe voi dacă aţi mai păţit aşa ceva.

Vestea bună e că dimineaţă m-am trezit şi acum pot să scriu pe blog. Deci n-a fost apocalipsa, poate doar vreun semn de oboseală de la mama natură. Vom vedea.

Toate invitaţiile s-au dus. Distracţie plăcută!

Aş minţi să spun că sunt fanul vreunei trupe de muzică. Dar sunt bucuros să aud câteva în concert live. Printre ele e Nightlosers pentru că un concert de-al lor înseamnă cu siguranţă show. Asta pe lângă faptul că oamenii chiar ştiu muzică şi cântă “pe note” nu de pe calculator cum o fac din ce în ce mai mulţi pe scenă. Etno-blues au la bază, dar ramifică cu country, rock, blues şi aş îndrăzni, jazz (nu foarte mult şi nu foarte des, dar am avut ocazia).

Pentru că o petrecere nu-i niciodată reuşită cu un singur om, am ocazia să vă iau cu mine la concert. Aproape pe toţi! Căci mâine, în Cluj se întâmplă cântare Nightlosers. Unde? În Euphoria Music Hall, de la 21:00 şi până or rămâne băieţii fără voce. Tot ce trebuie să faceţi ca să câştigaţi un bilet (sau 2) e să lăsaţi un comentariu în care vă exprimaţi dorinţa de a merge (spuneţi şi câte bilete, 1 sau 2). Când se adună 10 sau bate ora 17:00 mâine (13.01), se gată concursul.

PS: Vineri 13 este cea mai bună zi pentru un concurs Nightlosers. Alungă ghinionul şi-l înlocuiesc cu muzică bună!

Majoritatea filmelor cu succes in box office au intrat în trendul sequel-urilor. Un lucru absolut normal atât la nivel de business cât şi pentru regizorii care-şi asumă astfel o carieră de succes (mare parte din ei) şi celebritate. Din punctul meu de vedere lucrul ăsta nu e tocmai rău pentru că îţi dă ocazia să vezi o evoluţie, deşi nu vine cu un subiect nou.

Totuşi ce mă atrage cel mai tare la filmele “în episoade” sunt personajele. Mai exact tipologiile pe care fiecare regizor le crează şi păstrează de-a lungul seriei fără să schimbe prea multe. Şi din grămada creată peste ani, în capul meu sunt două personaje tipice, asemănătoare, vedete ale unor filme de succes. Jack Sparrow al Piraţilor din Caraibe şi Sherlock Holmes. M-am îndrăgostit de ele şi sincer văd cele două filme aproape dezinteresat de restul elementelor, urmărind doar personajele.

Cred că fac parte dintr-o tipologie ideală. Catch, funny şi intrigantă. Ameţiţi simpatici, plini de umor, dar extremi de buni în ceea ce fac. Normal, lucrurile astea nu-s noi, au fost scrise cu mult în urmă, dar cinematografia, mai ales cele două filme, au reuşit să le ilustreze într-un mod cât de aproape de ideal. De aceea lumea savurează Piraţii din Caraibe şi Sherlock Holmes. De aceea sunt personaje idealizate, nemuritoare, care scapă de fiecare dată. Nu poţi să omori aşa ceva. Alungi publicul, strici farmecul filmului.

Sparrow mi-a plăcut din prima. JohnnyDeep e un magician în rolul ăsta şi e mănuşă pentru el. Şi tipologia asta şi-a asumat-o cam peste tot. De aceea îl iubeşte Burton. Pentru că are cu cine lucra pe roluri de umor, indiferent de tipul filmului. La fel şi Robert Downey Jr. A legat tipologia asta de Sherlock cu Iron Man şi a ieşit un super rol. Şi va rămâne aşa până când ne vom plictisi, ceea ce-i puţin probabil să se întâmple foarte curând.

Sunt sigur că nu gândim toţi la fel, deci curiozitatea mă obligă: Care-s personajele de film pe care le iubiţi cel mai mult? Cu sinceritate, că nu muşcă nimeni!

Dacă iubiţi filmul de calitate şi credeţi că noi, drept comunitate de cinefili, care apreciem o producţie de calitate şi ştim să facem diferenţa între filmul pur comercial şi filmul bun, muncit şi adresat unui public ceva mai educat, am nevoie de ajutorul vostru. De câteva zile am început să povestesc aici despre Hollywood, actorii de acolo şi premiile Oscar. Toată povestea face parte dintr-o acţiune legată de iniţiativa academiei americane de film – Oscar Buzz.

Ce înseamnă asta? Pe twitter, via hashtagul #oscarbuzz, publicul îşi exprimă favoriţii în materie de actori şi filme din 2011. Din păcate, proiectul a luat avânt doar la nivelul unor comunităţi strânse în jurul filmelor pur comerciale, targetate pe tineretul actual obsedat de magicieni şi vampiri. Iată cum arată topul actual:

Înţelegeţi de ce am nevoie de ajutorul vostru? Vă rog ca de astăzi şi până în 26 ianuarie, când vom afla care sunt câştigătorii ediţiei din acest an să urcăm în top actori şi filme care merită apreciate şi văzute. Să înlocuim pseudo-producţiile care ocupă acum topul cu valori ale cinematografiei actuale. Nu o să vă spun pe cine să susţineţi, fiecare are preferinţele lui, dar hai să facem ceva!

Aşadar, sper că voi vedea pe twitter multe mesaje ca Meryl Streep, The Iron Lady #OscarBuzz. Mulţumesc anticipat.

Când a fost nominalizată la premiile Oscar în 2010 pentru cea mai bună actriţă în rol principal, dar a pierdut în faţa Sandrei Bullock (pt. rolul din The Blind Side), Meryl Streep a spus într-un interviu:

Am acasă două statuete, ce să fac cu mai multe? Premiile Oscar sunt doar o confirmare, iar eu am primit-o deja. Sandra e o actriţă foarte bună, îşi merită locul. Pe mine nu mă mai interesează, singura plăcere e să joc. Şi să-mi iau salariul (dacă aş fi găsit video v-aş fi arătat cu câtă modestie a spus acest lucru). Acum am depăşit momentul premiilor, sunt bucuroasă că nu mai trebuie să merg la casting pentru anumite roluri, regizorii mă invită să joc, iar eu accept asta ca pe o provocare. Ăsta e pentru mine succesul.

Meryl Streep este pentru mine una dintre cele mai bune actriţe de la Hollywood, dar şi una dintre persoanele pe care visez să le întâlnesc. E fiinţa cu cea mai mare doză de bun simţ şi eleganţă. Fiecare apariţie a ei e o plăcere, pentru că pe ecran (unde o văd mereu) e elegantă, modestă şi mereu cu gândul la munca şi colegii ei.

Am descoperit-o în 2000 când am văzut-o în “Out of Africa” şi de atunci îmi este dragă. Apoi, în rolul Juliei Child în “Julie & Julia”, m-a cucerit definitiv. S-a văzut acolo că era intimidată de rol. Numele Juliei Child o apăsa şi o forţa să abordeze altfel personajul, altfel decât o face un actor de obicei. Nu a dat greş, ba a demonstrat că rolul actorului nu se rezumă la a încânta publicul ci e sortit să exprime mereu adevărata valoare a personajelor pe care le joacă. Pentru asta Meryl mi-e dragă.

 Pe final, vă las cu un citat despre filmul la care a lucrat în 2011, “The Iron Lady”:

It was one of those rare, rare films where I was grateful to be an actor and grateful for the privilege of being able to look at a life deeply with empathy. I consider all the roles I play a privilege but this one was special because there are such vehement opinions about her. People seemed to look at her as an icon or a monster and I just wanted to locate the human being inside those caricatures that we’ve seen over so many years. And to investigate myself what it must have been like for her.

Unul dintre actorii care-mi plac foarte tare va prezenta anul acesta premiile Oscar. Anii trecuţi a făcut un spectacol frumos deci mă aştept ca şi în 26 februarie să demonstreze că talentul lui de comediant nu s-a pierdut la cei 64 de ani pe care îi va împlini în martie. Vorbim despre Billy Crystal, unul dintre cei mai prolifici actori de comedie de la Hollywood.

De la “When Harry met Sally”, la “Analize this” şi “America’s Sweethearts” până la “Monster INC.”, Crystal a trecut prin toate. A produs, a regizat, a jucat, a scris, a râs şi a prezentat o bună bucată din viaţă. Dar aşa a intrat în galeria celor iubiţi şi, chiar dacă nu a avut roluri cruciale, comedia l-a consacrat. Numerele lui de standup l-au adus până pe scena Oscarurilor şi se pare că a prins bine. Nu te cheamă nimeni dacă o dai în bară. Mai mult, nu te cheamă nimeni de nouă ori pe aceeaşi scenă.

Sunt sigur că va fi spectacol. Sunt sigur că vom râde şi sunt sigur că va face o treabă bună. Până atunci vă las cu trailerul ediţiei din acest an a premiilor Oscar. E de senzaţie:

Luna ianuarie este dedicată celei de-a 84-a ediţie a premiilor Oscar şi pasiunii mele pentru film, de aceea majoritatea articolelor de aici vor fi în această temă.